Titlu necenzurat

Cursurile de jurnalism te pun în gardă cu privire la cenzură şi la presiunile existente în redacţii. Subiecte tabu doar pentru că sunt tangente cu cel care susţine finaciar publicaţia. Sau subiecte de care nu te atingi pentru că implică un apropiat al vreunui jurnalist. Şi multe alte astfel de cazuri. Ideea este că toate vin de sus în jos. Dinspre un for superior (ierarhic) spre cel ce editează textele.

La aceleaşi cursuri înveţi şi despre presiunea venită dinspre public. Subiecte bombastice, cuvinte dure, impresii puternice. Aceasta ar fi o reţetă rapidă de succes. 

Nimeni nu îţi va spune vreodată că cititorul vrea cenzură.  Vrea să îi dai informaţia care i s-ar părea lui că merită consumată. Partea lui de adevăr. Şi asta nu e deloc de neglijat. Adevărul poate avea exact atâtea versiuni câte creiere au asimilat informaţia furnizată. Iar dacă ceea ce asimilează nu e conform cu setul său valori nu o va accepta ca adevăr. Va fi doar una din multele gafe jurnalistice pe care le arată cu degetul şi le condamnă.

Altfel spus, am scris în ultimul timp pe acest blog despre mortea violentă a lui _________. Pentru că am fost în trecut parte a contextului social în care s-a întâmplat nefericitul eveniment am găsit de cuviinţă să prezint faptele cu un plus de amănunte faţă de restul actorilor din mass media. Astfel am aflat şi am publicat numele făptaşului _________. Am reuşit să postez o poză a acestuia şi a prietenei sale, __________. Am furnizat informaţii de interior pentru o înţelegere mai profundă a întregului peisaj.

A te folosi de surse pentru a afla un nume, a face un research pentru a găsi o poză (care era deja publică), a menţiona numele prietenei sale (după ce aceasta şi l-a făcut singură public) sunt doar câteva piese dintr-un puzzle. Puse cap la cap dau naştere unui demers jurnalistic. Se numeşte investigaţie.

Fratele făptaşului mi-a scris zilele trecute spunându-mi: " Pe această cale te rog să ştergi poza, numele lui, al meu şi partea din e-mail meu care e strict confidenţială, ai putea să pui ca în presa norvegiană doar "Tudor" şi atât.". 

Deîndată ce lucrurile vehiculate aici au fost confirmate de mai multe surse iar informaţiile aveau un caracter public dinaintea postării lor pe acest blog mă văd nevoit să nu acţionez în conformitate cu voinţa celui care a avut aceste solicitări.

Cerinţele acestuia au fost dublate de cele ale __________ care îmi cereau cam aceleaşi lucruri în cadrul unor comentarii la postările mele anterioare. Reiau aici câteva dintre rândurile acesteia: "Domnule Ciocan, mulţumindu-vă pentru poziţia corectă pe care aţi adoptat-o în relatarea acestor evenimente şi asigurându-vă de toată consideraţia mea, v-aş ruga să eliminaţi fotografia din conţinutul articolului cât timp nu ne-am dat acordul privind apariţia acesteia fie şi pe acest blog, care este şi el o formă a mass media. Totodată, până la pronunţarea unor concluzii clare ale anchetei sau a unui verdict, consider că e prematură publicarea numelui integral a persoanei incriminate.".

Reiau ce am spus şi mai sus, informaţiile vehiculate pe acest blog au fost rodul unei investigaţii (surse, research) şi a unei compilaţii de informaţii cu caracter public (website-uri).

De când am primit cele două solicitări, m-am tot gândit la adevăratul mesaj al celor doi. Singura concluzie e că în absenţa informaţiilor pe care cei doi vor să le suprim aş rămâne fără subiect, fără acţiune, fără nimic.

Or nu pot face acest lucru cât timp există subiectul. ___________. Există o acţiune. O crimă. Există context. ___________.

O voi cita din nou pe ____________: "Avem nevoie de mai multe opinii curajoase, de multiple abordări, până se va înţelege că acest fenomen trebuie controlat sau chiar eliminat, cât timp acolo se practică tratamentul inuman, umilitor aplicat unor tineri (cei mai mulţi cu studii superioare).".

"Opinii curajoase", "abordări multiple"...sună frumos. Dar o crimă nu s-ar supune aceluiaşi tratament?

În "Jurnalistul universal" al lui David Randall se spune aşa: "Orice articol trebuie să fie o încercare neafectată de prejudecăţi de a afla ce s-a petrecut cu adevărat, însoţită de hotărârea de a publica adevărul, oricât de incomod ar fi acesta pentru concepţiile şi credinţele noastre.".

Spaţiile goale se pot citi după bunul plac. Pe acest blog ele au nume de oameni şi instituţii, într-o ordine exactă. Gert Olsen, Tudor Istrate, Bianca Cristea, Corina Cristea, Tudor Istrate (din nou), DRH Norway, Corina Cristea (din nou).

Disperare vs Muţenie

Mostră de truck filling

Gert Olsen a fost înmormântat astăzi.

Despre acest lucru Cosmin Chiţu spunea: în acelaşi timp "undeva în Norvegia un grup de voluntari va continua colectarea de haine. Cred ca acest lucru spune multe despre caracterul umanitar al celor de la Humana...și mai ales despre cât de mult prețuiesc viața  unui om.".

Cum evenimentul nefericit nu a făcut decât să readucă pe tapet o problemă mai veche vom încerca aici să ţinem pasul cu informaţiile despre DRH Norway şi Tudor Istrate.

Există voci vehemente care cer desfiinţarea şcolii. Există, de asemenea, voci la fel de vehemente care susţin instituţia. Găsesc potrivit să le afişez pe amândouă deîndată ce primesc materiale în acest sens.

Astăzi, vom prezenta apelul făcut de fratele lui Tudor către Cosmin Chiţu:

" Mă numesc Traian Istrate, sunt fratele lui Tudor Istrate, cel care a fost implicat în accidentul de acum o săptămână de la şcoala DRH Norway. Am adresata ta de la Bianca Cristea, prietena lui Tudor. Am citit scrisoarea ta de pe Tvindalert.com prin care îţi exprimai nemulţumirea faţă de această şcoală şi sunt totalmente de acord cu tine. Ce vreau eu să te rog este dacă mă poţi ajuta cu informaţii, mărturii împotriva acestei şcoli, care ar putea să-l ajute pe Tudor în aceste momente dificile. Nu ştiu dacă l-ai cunoscut, dar eu nu-l ştiu pe fratele meu ca pe un criminal, de aceea apelez şi la tine în scopul că îl vei putea ajuta pe el în situaţia de faţă.".

Sunt nişte rânduri în care poţi recunoaşte cu certitudine un singur mesaj: disperarea. Este disperarea unui frate care nu şi-a închipuit vreodată că lucrurile astea i se pot întâmpla familiei sale. El caută circumstanţe atenuante. Şi dacă ele ar exista şi dacă nu, acţiunea e ireversibilă Crima este de condamnat.

Dacă din direcţia inculpatului şi a celor care condamnă şcoala există semne pe tot parcursul zilelor de la tragicul eveniment până acum, din partea DRH nu avem niciun gest.

Lipsa unei reacţii ridică semne de întrebare. Nu ştiu cât este de potrivit să ai timp pentru planificarea de truck filling-uri sau pentru colectarea de haine din containere, dar să nu sufli o vorbă despre moartea directorului...

Cronica unei morţi anunţate

Tudor Istrate (mijloc) şi Bianca Cristea (dreapta) - un cuplu normal

La mai mult de o săptămână de la uciderea lui Gert Olsen, unul din directorii DRH Norway, au apărut în cele din urmă şi câteva date de context ale evenimentului.

După cum am anunţat aici, numele făptaşului este Tudor Istrate şi el este încă în arestul poliţiei norvegiene. În timpul anchetei unui astfel de act detaliile rămân în posesia investigatorilor şi acesta este motivul pentru care date suplimentare despre Tudor nu au fost făcute publice.

Totuşi, prietena inculpatului a trimis marţi un text către Tvindalert în care a mai făcut puţină lumină în cazul de faţă. De aici am aflat, o dată în plus, ceea ce toţi cei care au fost acolo ştiu. Atmosfera apăsătoare, ermetică, psihotică şi de teroare. Ad litteram. Ea vorbeşte despre lipsa banilor, despre programul de muncă supraomenesc, despre modalităţile de lucru, despre dialogul steril cu direcţiunea şi despre abuzul expulzării sale din Norvegia. 

În plus, în întreaga ecuaţie a intrat şi furtul unui laptop. Ea, Bianca Cristea, şi Tudor erau principalii suspecţi ai fărădelegii. Cu toate că li s-a percheziţionat camera de mai multe ori, laptopul nu a fost găsit. Aici merită menţionat că percheziţionarea camerelor este un lucru comun în Hornsjo care nu face decât să mărească presiunea pe cei care locuiesc acolo.

DRH este o comunitate mică, 30-60 persoane. Ca în orice comunitate există simpatii şi antipatii. Asta înseamnă parametri normali.Totuşi, spre deosebire de orice altă comunitate, acolo aceşti parametri cunosc alţi parametri. DRH (şi mă refer aici la conducătorii ei) este o instituţie care răsplăteşte informatorii. E un regim securistic. Orice lucru neconform cu dogma locului (ilogică) este sancţionat drastic. Dincolo de embargoul de care se bucură drogurile în majoritatea societăţilor, în Hornsjo este prohibitiv să consumi stupefiante, dar şi să bei alcool. Sharia. Acestea sunt doar două exemple. Ideea e că întotdeauna exista un om care ştie mai bine decât tine ce faci, ce trebuie să faci şi mai ales ce vei face.

Una peste alta, sunt foarte puţini paşi pe care îi poţi face pentru a ajunge la sfârşitul programului. Ei sunt rar tangenţiali cu voinţa proprie. Manipulare.

Unii conştientizează acest lucru, evaluează situaţia şi trag anumite concluzii. Din acest motiv pleacă de acolo. Majoritatea nu face asta şi rămâne acolo, supunându-se. Tudor nu a fost unul dintre ei deşi a conştientizat cât de stricat e mediul în care se învârtea.

Nu încercăm aici să minimalizăm gravitatea faptului. Apreciem rândurile Biancăi, care au fost de o cerebralitate de invidiat pentru postura în care se află. Doar încercăm să spunem că noi, cei care am fost acolo, nu am fost la fel de surprinşi de veste.

Fără glorie

Pentru că Poiana lu' Ciocan ţine la părerile cititorilor (atunci când acestea merită băgate în seamă) această postare ar fi trebuit să prezinte într-o lumină tragi-comică moartea a 14 tineri irakieni. 

Adolescenţii erau emo. De-asta au murit. 

Reuters spune: "Cel puţin 14 tineri tineri au fost lapidaţi (omorâţi prin zvârlirea de pietre) în ultimele trei săptămâni în cadrul a ceea ce pare o campanie a militanţilor şiiţi împotriva tinerilor care poartă haine vestice şi freze de tip "emo". " Militanţii au răspândit în zonele unde au avut loc evenimentele şi liste cu cei care sunt vizaţi pentru acţiuni similare astfel încât aceştia au timp să-şi revizuiască atitudinea, dar mai ales aspectul. 

Inedit mod de a muri.

Dar nu o să vorbim despre musulmani, şiiţi, emo sau Irak pentru că în comuna Viişoara, lângă Târgovişte, luni dimineaţa a murit o fată de opt ani după ce a cazut în hazna. 

Şpriţ la PNL

Tradiţia locală obligă bărbaţii ca în fiecare an pe 9 martie să bea 44 de pahare pline cu vin. În încercarea disperată de a se conforma unei astfel de cerinţe, sexul tare năvăleşte în bodegi, crâşme, beciuri sau supermarket-uri pentru a face rost de lichidul cu pricina.

Oricine ştie că ambientul unui astfel de eveniment este decisiv în modul în care decurg lucrurile. Pe scurt, acasă nu e tocmai bine că te văd prietena/soţia/părinţii; în birt nu e bine că 44 de pahare te costă mai mult decât întreţinerea; în parc nu merge pentru că e frig şi te saltă nenorociţii ăia de poliţişti comunitari. Aşa că nu rămâne decât la sediu. Care sediu? Ăla al PNL-ului.

 

Apreciem gestul celor care s-au ocupat de acestă iniţiativă întrucât prin publicarea acestui eveniment au evitat încălcarea punctului 15 din Codul Etic al partidului: "Membrul PNL îşi va desfăşura activităţile socio-profesionale şi politice într-un maximum de transparenţă, pentru a se cunoaşte specificul lor, pentru a se evita posibilul risc de a fi supus unor presiuni sau şantaje.".  

Totodată, merită menţionat că totul se petrece în seara/noaptea dinaintea Galei Premiilor TNL de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, unde majoritatea celor care s-au cinstit vor fi prezenţi.Cu puţin noroc ei vor fi şi premiaţi pentru activităţile liberale prestate în decursul ultimului an. 

Jurnalism din cur

Pentru că se face doar de la birou. Pe un scaun. În cur. În faţa computerului. A unui TV. Eventual se dă şi un telefon.

Luni seara un român a omorât un norvegian. După cum am mai scris aici, primii care au apărut pe piaţa media din România cu ştirea au fost cei de la Antena 3. Ei au dat numele fals al criminalului, Cosmin Chiţu, făcând astfel o gafă de proporţii. Cu toate că nu şi-au cerut scuze pentru dezinformare cei de la Antena au reeditat articolul fără a-l mai menţiona pe Cosmin Chiţu.

Din cauza lipsei de spontaneitate nu am reuşit să fac un print screen al paginii cu eroarea de zile mari.

Totuşi, vestea s-a propagat uluitor în presă şi pe majoritatea canalelor mediatice numele de "Cosmin Chiţu" era cel al criminalului. Acest lucru a fost redat mult mai bine pe blogul unui prieten.

Mulţi oameni care au văzut ştirea şi îl ştiau pe George au rămas muţi. Dincolo de faptul că nu îl credeam capabil de un astfel de gest, îl ştiam bine-mersi în Bruxelles, la master. Plecase din Hornsjo, locul tragediei, de astă vară.

Şi cum spuneam, au fost mulţi prăpădiţi care au preluat ştirea. Dar cei mai prăpădiţi din toţi au fost cei de la "Ghimpele". Ramona Cornea este autoarea (!) ştirii în care Chiţu este criminal - că doar aşa a zis la Antena 3. Ea sau altcineva (a se citi redactorul-şef, Răzvan Zamfir) au modificat repede gafa. Astfel că acum pe site apare exact ca în poza de mai sus.

Ce este mai amuzant e că eu şi un grup de oameni cunoscuţi am văzut ce rahat debitase "Ghimpele" şi ne-a deranjat să ştim că redactorul-şef, fost coleg al lui Cosmin Chiţu, neagă cu înverşunare faptul că publicaţia sa a făcut-o lată.

Şi exact ca un mojic, entitatea "Ghimpele" (a se citi redactorul-şef, Răzvan Zamfir) a început să se disculpe pe la colţuri, pe la prieteni, chiar şi în faţa Chiţu. În mod providenţial a apărut şi un comentariu la postarea mea în care se zicea aşa:

Astfel, la ceva vreme de la apariţia articolului cu pricina şi de la modificarea sa, pe site-ul publicaţiei a apărut încă un articol despre crima din Norvegia. Îşi imagina autorul "Redacţia" (a se citi redactorul-şef, Răzvan Zamfir) că o dă cotită şi din marele gafeur se urcă pe piedestalul eticii şi deotologiei jurnalistice. Şi de ce nu, să îi demostreze bunului său prieten-coleg că o prostie ca pe B1TV sau Ziare.com nu a avut loc în paginile sale. Auzi tu, Chiţu criminal? Ba mai mult, l-a lăsat pe fostul coleg să îşi publice scrisoare în care lămureşte situaţia chiar pe site-ul său. Şi ne şi arată cum de s-a greşit, Google Translate e de vină.

Nu o s-o facem pe moralizatorii aici şi să spunem că şi-a bătut joc de Chiţu. Lăsăm printscreen-ul să vorbească de la sine.

Poiana lu Ciocan nu îşi reglează conturile cu "Ghimpele", "B1TV", "Antena 3", "Ziare.com", "Adevărul" sau cine mai ştie câte altele l-au denumit pe Cosmin George Chiţu criminal. Poiana lu Ciocan vrea doar să-i facă de câcat pe cei care se intitulează jurnalişti şi vor ca noi să o luăm de bună.

UPDATE:  Pentru că atunci când greşim, o recunoaştem, Răzvan Zamfir nu e "redactor-şef" ci "editor-in-charge". 

Azi am/ai/a murit

Te-ai trezit şi ai dat drumul computer-ului într-un gest reflex. La fel ca spălatul pe faţă şi pe dinţi. 

Facebook, mail şi-un ziar, trei tab-uri. 

Mail-ul s-a deschis primul aşa că ţi-ai verificat ce aveai pe acolo. Ai fi vrut să îţi arunci un ochi pe wall-ul de pe reţeaua de socializare, dar nu încă nu se încărcase. Aşa că ai citit vreo două-trei articole. Ciudat era că butoanele de like, share, recommend nu existau pe paginile ziarului. 

Deja te îngrijorai. Ai mai dat un refresh paginii lui Zuckerberg. Nimic.

Aşa că ai dat un search pe Google: "Is something wrong ....

Şi ţi-au apărut rezultatele: "Is something wrong with me"

                                       "Is something wrong with Facebook"

                                       "Is something wrong with Youtube"

Da. Azi a picat Facebook-ul. Totuşi, nu era nimic greşit cu tine, ci cu site-ul în sine. Că vrei sau nu, trăieşti la fel de tare în online ca în offline. Ce a fost mai grav e că utilizatorul român nu a avut backup. Identitatea sa online e încă unilateral dezvoltată. Se bazează exclusiv pe platforma Facebook. 

Chiar dacă mulţi români au un cont pe Twitter/Linkedin/Google+ sau altele, foarte puţini au apelat la ele pentru a afla ce s-a întâmplat cu Facebook-ul. Spre exemplu, flow-ul informaţional de pe Twitter duduia miercuri dimineaţa veşti despre ce ar putea cauza căderea singurei reţele de socializare cu peste 800 de milioane de utilizatori. Dar asta se întâmpla în Anglia, SUA sau Japonia. La noi se vorbea despre hemoroizi, femei de companie şi emisiuni de radio. 

Social media se joacă pe mize mici la noi. Pe Wikipedia nici nu există o pagină în limba română despre această noţiune.

Un articol fără sursă e ca sexul de unul singur

Gert Olsen, în geacă roşie, victima lui Tudor Istrate

Adică te masturbezi. Îţi imaginezi că e vagin, dar e doar mână.

Aşa e şi cu presa, îţi imaginezi că e articol, dar e basm.

Ştirea sună cam aşa (versiunea Ziare.com):

Crima in Norvegia: Un tanar roman a injunghiat de 15 ori un director de scoala

Un tanar de origine romana l-a injunghiat mortal pe directorul unei scoli de voluntariat din orasul norvegian Gudbrandsdal.
Cosmin Chitu, in varsta de 23 de ani, l-a injunghiat de 15 ori pe directorul scolii la care lucra, in varsta de 52 de ani, dupa care a atacat-o si pe sotia directorului pe care a sechestrat-o si a legat-o de un scaun, relateaza Vartland.

Chitu a fost elev al scolii de voluntariat, pana in vara anului trecut, dupa care s-a angajat ca ingrijitor.

Tanarul a fost arestat de autoritatile norvegiene. Politistii nu au facut public motivul oficial al crimei, insa potrivit informatiilor aparute pe internet romanul ar fi fost nemultumit de conditiile pe care le oferea scoala de voluntariat.

Cosmin Chitu a fost grav ranit la un ochi in timp ce lucra la scoala norvegiana de voluntariat. El povestit, intr-o scrisoare publicata pe Internet, conditiile grele de trai din Norvegia.

La scoala de voluntariat erau inscrisi studenti din mai multe state europene, intre care Romania, Bulgaria sau Portugalia.".

Am fost membru al DRH Norway acum 2 ani. Asta mi-a permis să am contact la nişte surse mai credibile. Astfel, pot spune că lucrurile nu au stat cum a fost redat în media:

1. prima referire în mass-media din România asupra faptului a apărut în jurul orei 12.30 pe Antena 3.
2. Mihaela Bîrzilă, prezentatoarea de la acea oră a canalului de ştiri, a spus în mod repetat că vinovatul este Cosmin Chiţu.
3. ştirea apare pe Ghimpele.ro (Cosmin Chiţu este dat în continuare ca vinovat)
4a. ştirea apare şi pe Ziare.com (Cosmin Chiţu este dat în continuare ca vinovat), coordonatele spaţiale sunt greşite şi ele.
4b. sursa norvegiană folosită în articolul din Ziare.com nu îl indică pe Cosmin Chiţu drept autorul faptelor de azi-noapte.
5. O sursa din instituţia în care s-a întâmplat crima îl indică pe făptaş sub numele de Tudor Istrate (23 de ani, fiu de medic).
6. Cosmin Chiţu nu mai face parte din colectivul instituţiei cu pricina de vara trecută.
7. Antena 3 a şters din articolul de pe site referitor la crimă numele lui Cosmin Chiţu.
8. Ghimpele şterge din conţinutul articolului referirile la Cosmin Chiţu.
9. Până la ora aceasta Ziare.com nu a făcut nimic în acest sens.
10. Evenimentul este redat de multe alte instituţii mediatice cu sau fără a repeta greşeala.

Nu o să vorbesc despre deontologie sau etică. Aş vorbi despre nişte oameni care crează ştiri după cum se şopteşte în cască. Şi aş mai vorbi despre unii care preiau ştirea fără să o verifice. Sunt manuale întregi scrise despre relaţia dintre jurnalist şi sursă. Nu o să vă spun eu care. Poate o să aflaţi înainte să ajungeţi la tribunal.

Măcel - masacru - infern - execuţie

locul anchetei criminalului Gheorghe Vlădan (Antena 3)

Cuvintele pe care le auzi/citeşti indiferent despre ce ar fi vorba. Până azi era vorba de măsurile de austeritate ale Guvernului, de Băsescu, de PDL sau orice lucru cu valenţe negative pentru sursele de informare în masă.

În seara zilei de luni au fost împuşcate în Bucureşti, zona Perla, 8 persoane. 2 au murit, 6 au fost rănite.
Asta e ştirea.

Ideea e că nimeni din întregul peisaj mediatic nu a ştiut cum să trateze subiectul. Şi dacă nu sunt deţinute cunoştinţele pentru tratarea unui astfel de episod aplici ceea ce ştii. "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Când ai un subiect despre care ştii că îţi va asigura un rating uriaş trebuie să fii total pe lângă meseria pe care o practici dacă dezbaţi chestiunea cu Zoe Petre(istoric), Mircea Dinescu (poet) sau Radu Tudor(jurnalist). Asta la mai puţin de două ore de la "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Dar cel mai important aspect este acela al reporterilor de teren. La Perla, locul crimelor, au fost trimişi cei care sunt consideraţi cei mai buni din branşa lor. Unii au fost în Afganistan, apoi au fost în mijlocul protestatarilor, acum 2 săptămâni erau călare pe dunele de zăpadă din Buzău sau Vrancea. Elementul comun este "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

S-a dovedit o dată în plus că nu avem decât nişte wannabe reporteri "breaking-news". Nu am nimic împotriva "breaking-news"-ului. Meseria reporterului este să întrebe şi să relateze. Când trimiţi jurnalişti care aflaţi în faţa rudelor oamenilor răniţi nu pot spune decât: "Văd că aveţi lacrimi în ochi" este de înţeles de ce singurul câmp lexical cu care poţi jongla este "Măcel - masacru - infern - execuţie ".

Teroarea mărţişorului

asaltul mărţişoarelor asupra pietonilor de pe trotuar

Bărbaţii nu au o relaţie specială cu Mărţişorul. Din contră. Nu pentru că ar scoate încă o dată ceva din buzunar ci pentru că aversiunea este cultivată. Decantată. Cristalizată.

Bărbaţii vor înţelege, femeile nu. Se vor preface o dată în plus.

Primul contact cu tradiţia precreştină vine din zorii existenţei noastre. Eşti mic şi o arzi copilăreşte prin casă. La un moment dat apare tatăl tău după o zi de muncă cu nişte flori şi o chestie legată cu un şnur alb-roşu pe care i-o agaţă mamei tale în piept. Frumos, atmosferă destinsă, tatăl îşi receptează pupicii, mama zâmbeşte larg.

Următorul pas este observarea repetiţiei acestui obicei anual. Dar până să observi eşti deja o parte a angrenajului slugarnic bărbat-femeie. Grădiniţa, generala şi gimnaziul au fost coşmarul. Aprovizionări anterioare, alegerea fiecărui mărţişor în parte, direcţionarea lor către colege în funcţie de afinităţi, flori pentru "Doamna" şi multe emoţii. Tu îi tot spuneasi mamei că îţi e ruşine să te plimbi prin toată clasa împărţind mărţişoare. Degeaba, era scris în stele să faci asta. Te mai alina faptul că îi ofereai şi Alinei unul , fata "aia", deşi când i-l ofereai te schimbai la faţă, aveai mâinile reci şi te treceau toţi fiorii pe şira spinării. Consensul cerea pupici. Aşa văzusem acasă, asta aşteptam. Luându-mă după rezultat cred că şi ea văzuse acelaşi lucru la ea acasă.

La liceu deja eram pe deplin conştient de variabile şi 1 Martie viza doar câteva fete şi profesoare. Acompaniat  de un zâmbet ştrengăresc producea nişte rezultate fabuloase. Inclusiv dintr-o clasă mai mare.

Capitalism, nu altceva. Din perspectiva sexului tare.

Din cealaltă parte e mult mai simplu. Nu e vorba neapărat de ce anume oferi ci de verbul în sine. E un obicei perpetuat pe linie feminină spre un beneficiu unilateral. 1 Martie - câinele lui Pavlov - bărbatul sare în faţa femeii cu un quelque chose.