"Numai sprijinind pe artisti protejezi cu adevarat arta"
Johann Wolfgang von Goethe
„Arta trebuie sa fie libera, arta trebuie sa fie independenta si artistii nu trebuie sa fie manati decat de propria lor constiinta si de operele lor."
Stefan Luchian
Lucrarea de fata se voieste a fi o perspectiva personala asupra conceptelor esentiale discutate pe durata unui semestru la cursul "Colectii si colectionari de arta". Cum in randurile urmatoare vom jongla destul de des cu termenii "colectie" si "colectionar" nu putem utiliza aceste notiuni fara a fi fixat in prealabil sensul acestor cuvinte. Nu vom intra in detalii si nici nu vom incerca sa acoperim toate nuantele subsumate, insa trebuie sa stim din ce punct plecam in itinerariul textului. Astfel putem afla din DEX in dreptul termenului "colectie" ca acesta desemneaza o "serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara, etc." iar in dreptul "colectionar"-ului gasim "persoana care colectioneaza obiecte, care face sau are obiecte". Totusi, parametrii intre care ne vom inscrie sunt determinati intr-o masura definitorie si de asocierea cu termenul "arta" (activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor dintr-o tara, dintr-o epoca, etc.) si vom vedea in randurile de mai jos cum se influenteaza si ce caracteristici capata sintagma ce denumeste cursul pus in discutie. In cele ce urmeaza vom incerca nu sa redefinim aceste cuvinte ci sa le inconjuram de o aura concludenta, sa incercam sa le dam un sens plin, sa demonstram ca o colectie si un colectionar reprezinta mai mult decat putem afla din orice dictionar explicativ.
Pentru a reusi sa fiu explicit ma voi folosi de un instrument care in situatia de fata mi se pare mai mult decat indicat, si anume, un colectionar si colectia sa. Cel ales pentru a fi "mana mea dreapta" in demonstratia pornita este Alexandru Bogdan-Pitesti. Acesta a fost cunoscut in comtemporaneitate ca poet, eseist, critic literar si de arta, de asemenea, s-a facut remarcat si ca jurnalist si om politic de stanga. O persoana cu intinse proprietati funciare si detinatorul unei averi considerabile el a avut potentialul de a se remarca si ca un fruntas colectionar de arta al epocii devenind unul din promotorii artei moderne din tara noastra. A fost pilonul central al Societatii Ileana, prima asociatie romaneasca dedicate promovarii avangardei si artei independente, si nu in ultimul rand este cel ce a intemeiat primul muzeu de arta moderna din Romania, la mosia sa de la Vlaici.
Vom incerca sa demontam cateva din argumentele care fac din Bogdan-Pitesti un colectionar de arta "veritabil". In primul rand observam caracterul sau pluripartit de manifestare in cadrul societatii. De aici nu putem decat sa desprindem o prima idée conform careia cel care tinde la statutul de colectionar de arta trebuie sa detina in primul rand o educatie adecvata. Cu o temelie fundamentata in Geneva si desavarsita cu studiile universitare la Paris, tanarul Alexandru revine in tara in anul 1896 la varsta de 26 de ani cu un bagaj educational de invidiat si capabil sa recunoasca o opera de arta la adevarata sa valoare. Devine aproape imediat o parte integranta a clasei intelectuale iar dinamismul si fervoarea de care da dovada il face remarcat in multe cercuri elitiste din Bucuresti. Insasi casa sa de pe Stirbey Voda devine un loc de intalnire al artistilor. Un bun exemplu al gustului si al priceperii in ceea ce priveste opera artistica de calitate este … Stafan Luchian. "Bogdan-Pitesti a intuit cel dintai dimensiunea majora a personalitatii lui Luchian, si aceasta chiar in 1896, imediat ce l-a intalnit, situandu-l fara sovaire in fruntea miscarii artistice contemporane.
De asemenea, il va avea pe Luchian in centrul celor doua actiuni importante ale vietii artistice dinainte de 1900 in care el era un factor organizator decisiv – Expozitia artistilor independenti din 1896 si Expozitia Societatii "Ileana" din 1898." – Theodor Enescu. Aici este demn de amintit si afirmatia lui Tudor Arghezi (o alta figura marcanta a lumii artistice descoperita si sustinuta de mosierul argesean, dar nu din lumea plasticienilor): "Pictura romaneasca n-ar fi avut un Luchian fara un Bogdan-Pitesti." Pentru ca ideea sa fie lamurita mai dam inca un exemplu, de asta data la scara mai larga, in ceea ce il priveste Andre Derain. In colectia sa s-au regasit si cateva opera ale cunoscutului artist francez. "Cele cateva acuarele de Derain din colectia Bogdan-Pitesti au fost achizitionate, desigur, din expozitia Farain-Galanis-Derain-Iser, organizata de cel din urma la Bucuresti in 1909. Colectionarul scria atunci cateva randuri de pertinenta judecata critica despre Derain, desi apartenenta sa la noua miscare "fauve", abia cu doi ani inainte afirmata in Franta, fara a fi fost inca definitiva in importanta ei de critica, nu-i era cunoscuta (cum de altfel nu a fost mentionata atunci de niciun cronicar roman care s-a ocupat de respectiva expozitie). – Theodor Enescu "Derain are mari calitati de pictori; admirabil colorist, in toate compozitiile sale are o savanta armonie, multa largime, multa poezie. Cu mijloace extreme de simple face lucruri pline de emotiune. Derain este un adevarat pictor si un mare si puternic artist. Stapan pe mestesug , savant in tehnica, pentru cei realmente naivi, picture lui pare naiva, pe cand in realitatea sa este foarte intelectuala, extreme de subtila." – Anuarul presei romane si al lumei politice, 1910, p.315. Insa cea mai convingatoare declaratie care vine sa-l sustina pe Bogdan-Pitesti este, cu siguranta, cea a Ceciliei Cutescu-Storck: "gustul, preferintele si vederile acestui om intelligent cu atitudini cam inegale au reusit – intaia oara – sa impuna la noi tendintele moderniste in arta sis a inlesnesca dezvoltarea celor mai interesanti artisti romani. Prin insemnatatea operelor selectate, ce continea colectia sa, ea reamintea de cele din strainatate."
Un al doilea aspect care merita tratat este acela financiar. Dupa cum spuneam el era un mare proprietar funciar si de-aici bunastarea sa materiala. Mostenirea de la tatal sau i-a garantat un trai lipsit de griji prin terenurile din actualul judet Arges si l-a facut sa isi indrepte privirile si catre sectorul artistic. Nu trebuie uitat ca si arta ca in orice alt domeniu avem de a face cu o piata. Intrand in aria economicului suntem nevoiti sa admitem rolul esential pe care il joaca capitalul. Creand la Vlaici, in Olt, pe una din mosiile sale un refugiu pentru artistii plastici da dovada de pasiune pentru ceea ce face. Camil Ressu "marturisea ca in 1909 colectionarul il invitase la Vlaici pentru ca apoi "cativa ani de-a randul din aprilie si pana in toamna" sa picteze la Vlaici, unde era primit ca un familiar al casei. Impartasea viata conacului cu o buna dispozitie ce o marturisesc fotografiile pe care le-a pastrat din acea vreme, avand la indemana tot ce-i trebuia pentru pictat – de la culori si unelte pana la modele ce-l inspirau – si productia sa de la Vlaici, din acei ani, demonstreaza vigoarea unei inspiratii genuine – poate de neintalnit in alta perioada a sa. La Vlaici, prin contactul nemijlocit cu un mediu taranesc necontaminat si cu arta populara a locului, pe care avea rarul privilegiu s-o examineze in situ, descoperea dimensiunea majora a lumii taranesti, a carei autenticitate incita fantezia sa picturala si genera acea viziune originala profound traita, ce venea sa-i marcheze stilul." Dupa cum observam in textul mai-sus mentionat nu e vorba numai de sprijinul locativ cu care a venit Bogdan-Pitesti in calea artistilor. Uneltele, modelele sunt doar cateva exemple dintr-un sir care dupa cum am mai spus nu-si gaseste radacinile decat in marea sa pasiune pentru arta. Dar aici nu trebuie sa omitem exact lucrul esential ce l-a facut sa fie un adevarat Mecena pe plaiurile muntene, faptul ca o impresionanta parte a capitalului inaintat de el pe piata artistica era dedicat achizitiei de creatii de la cei ce ii paseau pragul sau de la cei pe care ii aprecia. Astfel, in 1924, la doi ani de la trecerea sa in nefiinta, cand colectia sa a fost scoasa la licitatie, putea regasi in index numele starine ale lui Etienne Azambre, Frank Brangwin, Andre Derain, Maximilien Luce, Alexandre Seon, Ernst Stern sau pe cele "mioritice" ale lui Constantin Artachino, Nina Arbore, Apcar Baltazar, Alexandru Bratasanu, Constantin Brancusi, Maria Ciuredea-Steurer, Cecilia Cutescu-Stork, Nicolae Darascu, Stefan Dimitrescu, Oscar Han, Iosif Iser, Stefan Luchian, Cornel Medrea, George Demetrescu Mirea, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, N.S.Petrescu, Al. Poitevin-Skeletti, Gabriel Popescu, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Friedrich Storck, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Tonitza, Nicolae Vermont sau Artur Verona.
Urmatorul punct pe care il atingem si l-am anticipat din paragraful anterior este cel denumit "pasiune". Este elementul definitoriu intre un colectionar de arta si un negustor de obiecte cu caracter artistic. Faptele au vorbit pentru el si este usor sa recunoastem ca Bogdan-Pitesti actiona in acest sens manat doar de o satisfactie a omului care face ceea ce ii place si pentru ca nevoile sale erau saturate doar manifestandu-se de asa natura. Sacrificiile pe care le-a facut pentru a vedea ca lucrurile stau asa cum le viseaza el ne fac sa zicem raspicat ca argeseanul era un impatimit al artei. Recenziile pe care le scrie in diverse publicatii (aici merita sa amintim ca in 1901, in cadrul Societatii Ileana, pune bazele primei reviste de arta din spatial ocupat de tara noastra) sunt mereu acompaniate de un suflu ce sta dincolo de cuvinte: "Pallady este un artist de rasa, care desigur, a lucrat mult in Franta, caci este stapanit de dorinta de a face mare, larg, simplu, care sunt caracteristicile scoalei moderne franceze. El proceda din Puvis de Chavannes prin tendinta de a simplifica, de a sintetiza, din Gustave Moreau prin tehnica sa stransa, dar larga" si tot despre Pallady scrie in 1904, cu aceeasi patima: "Theodor Pallady a expus la Salonul Oficial o singura panza, alegorica, Moldova, ca o bucata remarcabila ce striga din vecinatatea atator altor nimicuri." Se stie bine ca averea sa a fost de multe ori aproape de fundul sacului din pricina acestei activitati careia ii dedica o mare parte a timpului sau si totusi spritul mercantilic a fost infrant de fiecare data doar din cauza pasiunii. Si tot pasiunea l-a facut sa nu sustina doar artisti vazuti, descoperiti de el sau doar pe cei care frecventau conacul sau de la Vlaici. Acest caz il putem exemplifica cu ajutorul lui Iosif Iser despre care colectionarul spune in 1910 in acelasi Anuar al presei romane si al lumei politice: "Este un om extreme de interesant, cu o inteligenta culturala in toate ramurilegandirii si ale artei, cu o conversatie plina de humor si de ironie – Iser este apreciat la Paris si printre adevaratii cunoscatori in ale artei, printer subtili, cotat printe cei dintai artisti, printer putinii cu un viitor sigur si in scurt-timp stralucitor. El colaboreaza la Temoin, care este actualmente cea mai artistica revista din Paris."
Privind retrospectiv putem zice ca "persoana care colectioneaza obiecte, care face sau are obiecte" la care se alatura "activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific" suna destul de lacunar pentru Alexandru Bogdan-Pitesti. Iar educatia, pasiunea sau capitalul nu ar trebui sa lipseasca de pe o definitie a colectionarului de arta. Ceea ce uimeste mai mult la latifundiarului din Pitesti este ca in ciuda faptului ca citatele de inceput se vor a fi antitetice si plaseaza colectionarul fie de o parte sau alta a baricadei el reuseste sa fie echidistant. In timp ce unii colectionari simt nevoia unei presiuni puse asupra artistului, crezand ca asta joaca doar rolul unei motivatii suplimentare, el isi lasa "protejatii" la Vlaici, pe propria-i mosie, singuri, fara absolut nicio constrangere. Totusi, el nu vine nici in conformitate cu zisele lui Luchian care considera arta subsidiara doar artistului, el fiind cel mai bun exemplu. Dupa cum am aratat mai sus el este unul din preferatii lui Bogdan-Pitesti sin u in ultimul rand unul care s-a bucurat de avantajele oferite de o astfel de vecinatate, fara de care, se poate zice, ca opera sa nu ar fi putut fi la fel de prodigioasa. Nu putem trece cu vederea ca tot ce a facut pitesteanul ca sa devina dintr-un colectionar din DEX un colectionar de arta nu este nici puterea financiara, nici educatia si nici simpla sa pasiune ci toate la un loc plus mult suflet…pentru ca asta a presupus arta inca din pesterile de la Altamira si Lascaux.
Bibliografie:
Enescu Theodor - Scrieri despre arta, Bucuresti, Editura Meridiane, 2003.
Frunzetti Ion - Arta romaneasca in secolul XIX, Bucuresti, Editura
Meridiane, 1991.
Opris Ioan -Muzee si colectii din Romania, Bucuresti, Editura
Enciclopedica, 2002.
Peleanu Georgeta -Catalogul Galeriei Nationale, Pictura secolului XIX, volumul I,
Bucuresti, 1975.
