Ma doare ca ma doare.
Imi vine sa ma urc pe pereti de nervi si durere.
Libertatea ce ne-a fost data nu a fost decat pentru a ne forta mana si a alege mereu satisfactia prezentului.
Ne entuziasmeaza mai mult efemerul - o bucurie plata si vesnica doar in ochii clipei.
Traim clipa si o exploatam ca si cand ar fi ultima fara a incerca sa o proiectam intr-un viitor ce s-ar putea asorta trairilor noastre de azi sau cel tarziu de maine.
marți, 20 noiembrie 2007
miercuri, 14 noiembrie 2007
Rusine
Te-ai simtit vreodata ametit?...
Ai avut vreodata sentimentul ca nu te mai tine pe orbita umanului decat ingerul tau pazitor(care nu e deloc uman)?... Ca pana si ultima celula din tine vrea sa se lase prada unei lumi in care doar daca iti calci pe suflet reusesti sa inaintezi? E o simtire cu totul idioata. Si incerci sa ta agati de imaginile celor dragi care nu ar rezista fara tine in acelasi context pe care tu il condamni si il refuzi cu toata fiinta ta. Si simti ca pana si ei sunt atat de departe incat situatia ta este iremediabila si irecuperabila...fiindca tu ai facut pasii in directia pe care nu ar fi trebuit sa o urmezi nici in ruptul capului. Te gandesti la familie...ca ei merita sa se impace cu gandul ca tu, fiul lor, nu ai calcat pe aceasi pasi batatoriti ai suferintei...la pritenii tai..carora le inoculezi o alta pespectiva asupra viitorului... te gandesti. Esti singur cu gandurile tale...doar tu si ele...o confruntare directa...din care o sa iesi cu fruntea plecata intrucat ele stiu cum sa se muleze la ziua de azi si stii ca pana si ele te vor trada, si ca privind in fata nici macar ele nu vor ramane asha, ci se vor mula pe niste realitati asortate la momentul nasterii lor, numai tu...adica eu...nu sunt capabil sa infrunt "azi"-ul ca pe un nou inceput, ca pe un moment zero, ca pe o noua destinatie...sunt obosit. Am douazeci de ani si nu stiu incotro sa apuc... Totul se leaga de niste proiecte...proiectii ale vietii intr-o viziune mult prea largi pentru o provocare cum e viata. E totul sau nimic...mai bine zis...totul si nimic. Nu intereseaza pe nimeni ce simte cel de langa si, totusi, simti cum iti scapa printre degete si tie ca simplu spectator...pentru ca asta esti: un spectator al destinului celui din preajma fara sa constientizezi ca s-ar putea sa fie al tau. Nici atat nu-ti dai seama...ca maine tu poti fi eu... Si plangi...pe ascuns...doar in tine...pentru ca esti mult prea om...si ti-e rusine.
Ai avut vreodata sentimentul ca nu te mai tine pe orbita umanului decat ingerul tau pazitor(care nu e deloc uman)?... Ca pana si ultima celula din tine vrea sa se lase prada unei lumi in care doar daca iti calci pe suflet reusesti sa inaintezi? E o simtire cu totul idioata. Si incerci sa ta agati de imaginile celor dragi care nu ar rezista fara tine in acelasi context pe care tu il condamni si il refuzi cu toata fiinta ta. Si simti ca pana si ei sunt atat de departe incat situatia ta este iremediabila si irecuperabila...fiindca tu ai facut pasii in directia pe care nu ar fi trebuit sa o urmezi nici in ruptul capului. Te gandesti la familie...ca ei merita sa se impace cu gandul ca tu, fiul lor, nu ai calcat pe aceasi pasi batatoriti ai suferintei...la pritenii tai..carora le inoculezi o alta pespectiva asupra viitorului... te gandesti. Esti singur cu gandurile tale...doar tu si ele...o confruntare directa...din care o sa iesi cu fruntea plecata intrucat ele stiu cum sa se muleze la ziua de azi si stii ca pana si ele te vor trada, si ca privind in fata nici macar ele nu vor ramane asha, ci se vor mula pe niste realitati asortate la momentul nasterii lor, numai tu...adica eu...nu sunt capabil sa infrunt "azi"-ul ca pe un nou inceput, ca pe un moment zero, ca pe o noua destinatie...sunt obosit. Am douazeci de ani si nu stiu incotro sa apuc... Totul se leaga de niste proiecte...proiectii ale vietii intr-o viziune mult prea largi pentru o provocare cum e viata. E totul sau nimic...mai bine zis...totul si nimic. Nu intereseaza pe nimeni ce simte cel de langa si, totusi, simti cum iti scapa printre degete si tie ca simplu spectator...pentru ca asta esti: un spectator al destinului celui din preajma fara sa constientizezi ca s-ar putea sa fie al tau. Nici atat nu-ti dai seama...ca maine tu poti fi eu... Si plangi...pe ascuns...doar in tine...pentru ca esti mult prea om...si ti-e rusine.
Cu capul in pamant
Niciodata nu te poate dezamagi cineva mai tare decat tu insuti. Fiind omul care gandeste ca increderea deplina nu o poti avea decat in tine insuti este absolut normal ca cea mai mare dezamagire sa vina din partea propriei fiinte. Cand planurile pe care ti le proiectezi nu isi gasesc concretizarea gasesti punctul slab al mecanismului gandit si insatisfactia provocata de esec capata nuante usor indulcite. Insa cu adevarat josnic te simti doar atunci cand principiile dupa care te-ai ghidat si pe care le-ai servit ca un orb se dovedesc a fi retrograde. Crezi cu toata fiinta ta ca te pui in slujba unei idei care iti aduce satisfactie si o secunda iti poate schimba parerea despre sine. Era acea idee care te plasa pe o treapta superioara muritorilor de rand si pe care credeai ca ai trecut-o prin filtrul ratiunii. Si cum te poti simti cand stii ca ai imbratisat un gand cu atata putere, in care ai crezut ca este de neclintit si... in locul gustului de nectar gasesti doar fiere? Cum e sa stii ca o constanta a ceea ce reprezinti te-a tradat? Cum este sa stii ca tu ai dat voie acesteia sa intre in viata ta? Cat de orb ai putut fi sa nu prevezi evidentul? Cum e sa te simti injughiat pe la spate de propria mana? Te simti ca un las... Ai eschivat mereu si nu ai conceput ca exista si un calcai al lui Ahile in ego-ul tau. Mizerabil, asha trebuie sa te simti! Si trebuie sa ai macar rusinea de accepta ca ai gresit, ca nici macar tu nu poti face lumea sa se invarta. Si ai obligatia morala de a te uita in oglinda la ceea ce vezi, nu la ceea ce vrei tu sa vezi. Sa crezi in adevaruri unanime, nu in ceea ce vrei tu sa crezi ca ar fi adevarul. Adevarul nu este al tau. Adevarul poate fi al tau doar daca privesti intai prin ochii multimii. Lumea nu cauta adevaruri, lumea isi face adevarul...fara sa iti ceara sfatul tie. E mare tentatia de a spune ca nu imi pasa de norme, normele sunt pentru cei ce-si pleaca genunchii. Te gandesti ca poti trai urmandu-ti propria viziune sau ca nici macar nu iti trebuie o viziune si e indeajuns sa lasi viata sa te poarte pe valurile ei. E o solutie a celor slabi. Viata nu te va duce niciodata spre satisfactie fara un minim de efort venit din partea ta. Si cand faci acest minim de efort iti vei fi dat seama ca bucuria reusitei va fi fost mai mare daca efortul tau era proportional. Si te simti mic. Slab. E poate prea putin gandit si rationalizat parcursul nostru terestru si elementul "surpriza" lasat sa se manifeste ca o coordonata determinanta. Simt ca imi scapa esentialul si ca tinta nu poate fi atinsa decat cu ajutorul unui plan bine pus la punct. Esentialul nu consta in organizarea unei zile ca oricare alta in cele mai mici amanunte ci in schematizarea si privirea, cu realism, in perspectiva a unei actiuni care ne va defini ziua. Factorii externi ne vor aduce in fata destule elemente inopinate...ele sunt doar sarea si piperul unei formule de succes. O schema de acest gen nu poate fi eficienta decat in eventalitatea stabilirii unor criterii indelung "macinate" ce ne vor servi ca jaloane. Aceste criterii se regasesc in ideile pe care le adoptam. Ideile dau nastere gandurilor. Gandurile pot deveni...realitate. Realitatea poate fi mai mult sau mai putin in favoarea noastra. Aici am gresit. Greseala de incepator. E ca si cum as fi castigat titlul de campion la catergoria musca si eu ma incadram la supergrea.
Umilit
Te-ai mintit destul? Sau o sa faci ca pana acum...o sa gasesti ceva mai mult sau mai putin plauzibil cu care sa imbraci totul intr-o minciuna si mai mare.
Crezi ca dimineatza te absolva de rusinea de peste noapte?
Crezi ca pentru tine se mai impun acelesi standarde ca pentru ceilalti?
Crezi ca mai poti privi pe cineva in ochi cu sinceritate?
Iti mai suporti gandurile? Pentru ca vad ca vad ca trupul tau incepe sa comploteze impotriva ratiunii.
Ai incercat vreodata sa te supui vreunei legi careia tu ii zici "lumesti"?
Te-ai gandit vreodata ca ai putea renunta la egoismul ala tampit si sa gandesti pentru o clipa la binele aproapelui?
Nu crezi ca ai inceput un complot total retrograd impotriva propriei persoane?
De ce uiti atat de repede un zambet care spune atat de multe?
De ce te ascunzi dupa o masca atat de perfida? Nu vezi ca mai ai un pic si te confunzi cu ea?
De ce nu lasi pe nimeni sa te vada? Crezi esti singurul care are defecte?
Pentru ce astepti mereu ziua de maine pentru a face ceva?
Si nu in ultimul rand, de ce nu lupti pentru indeplinirea gandurilor tale si te lasi prada momentului?
Mi-e dor de mine!
Crezi ca dimineatza te absolva de rusinea de peste noapte?
Crezi ca pentru tine se mai impun acelesi standarde ca pentru ceilalti?
Crezi ca mai poti privi pe cineva in ochi cu sinceritate?
Iti mai suporti gandurile? Pentru ca vad ca vad ca trupul tau incepe sa comploteze impotriva ratiunii.
Ai incercat vreodata sa te supui vreunei legi careia tu ii zici "lumesti"?
Te-ai gandit vreodata ca ai putea renunta la egoismul ala tampit si sa gandesti pentru o clipa la binele aproapelui?
Nu crezi ca ai inceput un complot total retrograd impotriva propriei persoane?
De ce uiti atat de repede un zambet care spune atat de multe?
De ce te ascunzi dupa o masca atat de perfida? Nu vezi ca mai ai un pic si te confunzi cu ea?
De ce nu lasi pe nimeni sa te vada? Crezi esti singurul care are defecte?
Pentru ce astepti mereu ziua de maine pentru a face ceva?
Si nu in ultimul rand, de ce nu lupti pentru indeplinirea gandurilor tale si te lasi prada momentului?
Mi-e dor de mine!
Un vagon in minus
Cand te simti unicul si supremul detinator al absolutului e randul divinitatii sa-si faca simtita prezenta...sau, daca tot nu crezi in superioritate, te simti invins de tine insuti...de acea parte din tine care tine mortis ca tot ceea ce faci sa nu se concretizeze sau sa ia o forma acceptabila in lumina alter ego-ului. E ciudat cand creierul iti dicteaza ceva si mana se impotriveste...cand ochiul vede si urechea nu aude. Si acest "ciudat" e cu atat mai profund cu cat sensul sau e atat de vag...plurivalenta sa adanceste fiecare nuanta de sens a acestui cuvant nascut pentru a crea confuzie. Straniu, desi e acelasi lucru cu "ciudat", este faptul ca in ciuda unei diversitati de campuri pe care le deschide acest termen te regasesti in absolut toate tentele pe care le afiseaza. Insa nu acest aspect era esentialul... micimea de care dau dovada ma face sa plec capul si sa nu-mi duc la capat nici macar o marturisire. Gradul de degradare nu cunoaste aceasta treapta...pentru ca nu m-as inscrie la categoria "degradat"... sunt absolut in situatia in care doar o singura sansa m-ar mai pastra pe o orbita a suportabilului. Sansa despre care vorbesc e inca in visul meu...asa imi imaginez ca este...cred in reabilitare pana in panzele albe...ce prostie...asta ma duce de rapa. Sa traiesti cu impresia ca oricand ai putea sa faci un gest ce te-ar invia...e de-a dreptul ridicol. Trenul vietii are cu un vagon in minus pentru cei ce ajung prea tarziu in gara. Cat de slab la minte poate fi acela care este neajutorat si singur in groapa si gandul sau refuza sa vada intunericul? Cei care in suferinta fiind se proiecteaza pe piedestaluri? E incredibil cum nu te poti trezi nici cand trebuie sa dai socoteala pentru tot ce-ai facut...dar mai ales pentru ce n-ai facut...e trist. Sunt un complexat.
Priviri sincere
Ciudat se mai uita oamenii la tine cand pari ciudat. Sinceritate curata...nu-si pot ascunde trairile stranii pe care le resimt la vederea ta si trebuie sa le exteriorizeze cu o grimasa. Inzestrati cu ratiune, oamenii isi dau arama pe fatza atunci cand instinctul, apuca sa se manifeste cu o fractiune de secunda inaintea creierului.
Si un punct in plus adus pentru afirmatia mea este ca insusi omul cu grimasa este pus uneori in situatia ciudatului si fara sa vrea a-si da seama este analizat, studiat si-si joaca rolul pe scena vietii. Si e imposibil sa trisezi, pana la urma tot iti vine randul sa treci in fata clasei. Si atunci...perechile de ochi vor conduce informatia la nivel facial si-o vor elibera in stare bruta,nefinisata, neprelucrata, neascunsa, fara jumatati de masura si fara...interventii rationale.
Si un punct in plus adus pentru afirmatia mea este ca insusi omul cu grimasa este pus uneori in situatia ciudatului si fara sa vrea a-si da seama este analizat, studiat si-si joaca rolul pe scena vietii. Si e imposibil sa trisezi, pana la urma tot iti vine randul sa treci in fata clasei. Si atunci...perechile de ochi vor conduce informatia la nivel facial si-o vor elibera in stare bruta,nefinisata, neprelucrata, neascunsa, fara jumatati de masura si fara...interventii rationale.
De ce iubim femeile?
Cand era a aparut cartea asta a lui Cartarescu era foarte trendy sa o ai in mana si s-o rasfoiesti. Cum aveam aerul de tanar studios nu se putea fara ca eu sa nu intru in posesia ei. In sfarsit...
Cea mai frumoasa amintire legata de ea este une petrecuta in R3 (amfiteatrul unde se tin cursurile de la FJSC) si nu implica niciun episod mentionat in carte.
Eram cu Mihutz...un coleg...si el tot din Galati...cand am mentionat titlul cartii. El crezand ca e o intrebare, mi-a raspuns direct:
Pentru ca merita!
Hmmm....
Cea mai frumoasa amintire legata de ea este une petrecuta in R3 (amfiteatrul unde se tin cursurile de la FJSC) si nu implica niciun episod mentionat in carte.
Eram cu Mihutz...un coleg...si el tot din Galati...cand am mentionat titlul cartii. El crezand ca e o intrebare, mi-a raspuns direct:
Pentru ca merita!
Hmmm....
Fara noima
Inceput la Unirii pe peron si terminat undeva intre Dristor si Nicolae Grigorescu.
4:25(cronometru de la metrou)
5:15(tot cronometrul de la metrou)
7:50(acelasi cronometru de la metrou)
0:00(cel mai enervant cronometru de metrou)
Inceput sau sfarsit? Totul se invarte in jurul meu de parca as fi soarele in teoria heliocentrica. Al cui sunt? Al lumii asteia d ckt? Nu ma merita! Judec prea mult si la orice pas...si nu vreau asta. D c constientizez totul? As bori in metrou...si nu o fac...D c? Pt k rationalizez? Oare? Nu m-am imbatat indeajuns. Ma regasesc in spiritul bahic? Clar...nu! In c ma regasesc? Nu stiu. Nu ma regasesc in nimic? Doamne fereste! Am gatul sec. Inghit. As bea ceva si as fuma o tigara?... Nici de asta nu sunt sigur. In c privinta sunt sigur. Nu stiu. K e cineva sus si ma vegheaza? Poate. Nu stiu nimic. Daca as sti ceva as actiona in consecinta. Desi nici de asta nu sunt sigur.
4:25(cronometru de la metrou)
5:15(tot cronometrul de la metrou)
7:50(acelasi cronometru de la metrou)
0:00(cel mai enervant cronometru de metrou)
Inceput sau sfarsit? Totul se invarte in jurul meu de parca as fi soarele in teoria heliocentrica. Al cui sunt? Al lumii asteia d ckt? Nu ma merita! Judec prea mult si la orice pas...si nu vreau asta. D c constientizez totul? As bori in metrou...si nu o fac...D c? Pt k rationalizez? Oare? Nu m-am imbatat indeajuns. Ma regasesc in spiritul bahic? Clar...nu! In c ma regasesc? Nu stiu. Nu ma regasesc in nimic? Doamne fereste! Am gatul sec. Inghit. As bea ceva si as fuma o tigara?... Nici de asta nu sunt sigur. In c privinta sunt sigur. Nu stiu. K e cineva sus si ma vegheaza? Poate. Nu stiu nimic. Daca as sti ceva as actiona in consecinta. Desi nici de asta nu sunt sigur.
fiul risipitor...
Azi revin.
In iunie am avut o idee buna sa ma pun sa-mi astern gandurile si timp d aproape jumatate de an l-am lasat balta. Nu pot sa zic ca ma simt confortabil cu o astfel de traire si acum actionez in consecintza. Dar hai sa las un pic la o parte sinceritatea asta ipocrita (de care nu uzez decat pentru efectul terapeutic in relatiile interpersonale) si sa ma pun sa caut cate ceva din ce am mai scris in acest interval de timp. Mai stii?...poate am vreo revelatie.
In iunie am avut o idee buna sa ma pun sa-mi astern gandurile si timp d aproape jumatate de an l-am lasat balta. Nu pot sa zic ca ma simt confortabil cu o astfel de traire si acum actionez in consecintza. Dar hai sa las un pic la o parte sinceritatea asta ipocrita (de care nu uzez decat pentru efectul terapeutic in relatiile interpersonale) si sa ma pun sa caut cate ceva din ce am mai scris in acest interval de timp. Mai stii?...poate am vreo revelatie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)